Blog

Sfaturi pentru nunți de iarnă fără intemperii

Deși mai puține, nunțile de iarnă, necesită totuși o atenție deosebită, nefiind cu nimic mai prejos față de cele organzate vara. Ba mai mult, acestea au un farmec aparte, având un cadru natural de excepție, în ton cu albul imaculat al miresei, ce complotează la conturarea unui eveniment desprins din poveștile lui Hans Christian Andersen.

Nunțile de iarnă sunt în mod categoric magice și romantice, însă există niște probleme inevitabile cu care vă puteți întâlni, de aceea venim în ajutorul vostru cu câteva sfaturi, sperăm noi, utile. 🙂

  1. Investește în accesorii de iarnă

Știm că pozele ies mai frumos când sunteți îmbrăcați doar în rochie și costum, însă gerul iernii se va face resimțit și în fotografii, de aceea ar fi bine să investești în accesorii potrivite pentru sezonul rece, precum: o scurtă de blană, o capă sau un cardigan elegant. O alternativă ar fi să alegi o rochie cu mâneci lungi.

  1. Catifea pentru domni

Mirele și cavalerii de onoare pot opta pentru un sacou de catifea, întrucât ține de cald și conferă un aer chic!

  1. Hidratează-ți pielea

Sezonul rece vine la pachet cu buze crăpate și piele uscată, de aceea este bine să folosești balsam de buze până în ziua nunții și să-ți hidratezi pielea în fiecare zi.

  1. Ce-i sub rochie, nu se vede

Dacă este extrem de frig, poți opta pentru dresuri mai groase, atât timp cât rochia este lungă și nu se poate observa acest detaliu.

  1. Încălțăminte stylish de iarnă

Ghetele se găsesc în nenumărate modele, inclusiv pentru nuntă! Dacă ești o persoană nonconformistă, mergi cu încredere pe varianta aceasta. Suntem convinși că vei avea o nuntă ideală!

  1. Timp extra

Vremea rea presupune trafic îngreunat. Luați în calcul cel puțin o jumătate de oră în avans, ca să nu pierdeți timp prețios din propria nuntă!

  1. Lumânări

Iarna se întunecă foarte devreme, de aceea puteți adăuga puțin romantism evenimentului cu ajutorul lumânărilor de mici și mari dimensiuni, ce creează o atmosferă unică și caldă.

  1. Culori de iarnă

Iarna aceasta sunt la modă culorile burgundy, roșu închis, negru și auriu. Decorează din abundență cu flori și obiecte în nuanțele acestea, în combinație cu crenguțe și scoarță de copac, pentru a îmbogăți sala și a-i invita pe oaspeți într-un cadru de poveste.

  1. Ai grijă de invitați

Fă un mic efort pentru ca invitații să se încălzească din momentul în care ajung la locație și să își păstreze vibe-ul pozitiv. O idee simplă, dar de efect, ar fi să-i primești cu o băutură caldă, în loc de obișnuitul pahar de șampanie.

  1. Prăjituri cu tematică

Tortul și prăjiturile pot fi asezonate în funcție de tematică, dar mai ales în ton cu sezonul. E un detaliu aparent insignifiant, însă de maxim efect!